Proiectul PNL care blochează cumulul de pensie cu salariu este criticat de către sindicaliști. Organizația Cartel ALFA cere retragerea inițiativei și acuză că forțează pensionarea la 70 de ani.
Prin vocea liderului de sindicat, Bogdan Hossu, Cartel Alfa precizează că ar trebui blocată posibilitatea de a cumula pensia cu salariul pentru cei care se pensionează anticipat, nu pentru cei care trec de 65 de ani și vor să mai lucreze.
Sindicaliștii Cartel Afla cer retragerea proiectului care prelungește opțional vârsta de pensionare la 70 de ani. Bogdan Hossu, pentru Europa FM:
„Noi am cerut ca pentru toate persoanele care ies pe legile speciale la pensionare și care, practic, ies la vârste mult mai devreme decât vârsta standard de pensionare, să nu beneficieze de cumulul pensiei cu salariul dacă se reangajează după pensionare la o instituție publică. Atenție, numai până la vârsta standard de pensionare, adică 65 de ani, pentru că, dacă după 65 de ani instituția are nevoie de el, nu are decât să acumuleze pensia cu salariul, chiar și într-o instituție publică.”
Proiectul inițiat de PNL, care se află acum în circuit parlamentar, prevede și blocarea cumulului dintre pensie și salariul la stat, dacă angajatul alege să rămână în câmpul muncii și după vârsta standard.
Liderul Cartel Alfa mai punctează că inițiativa ar avantaja totuși pe cineva:
„Reprezentanții Guvernului au făcut un derapaj extinzând această prevedere, inclusiv pentru toate societățile cu capital majoritar sau integral de stat, este de a forța ajungerea la 70 de ani ca vârstă de pensioanre. Sistemul care este propus conservă sau, dacă vreți, garantează pentru toți șefii care ies la pensie că, practic, vor rămâne șefi în continuare.”
Pe de altă parte, PSD-ul a criticat acest proiect. Ministrul Familiei, Gabriela Firea, este unul dintre liderii social-democrați care a vorbit public pe acest subiect. Pe scurt, a respins ideea de creștere a vârstei de pensionare și a vorbit despre o „confiscare” pensiei pentru cei care vor să muncească și după 65 de ani.
Autor: Raul Bambu