Confidenţialitate


Proiectul de buget urmează să fie pus în dezbatere publică. Este construit pe un deficit de 4,4% din PIB și o creștere economică de 2,8%


Proiectul de buget urmează să fie pus în dezbatere publică. Este construit pe un deficit de 4,4% din PIB și o creștere economică de 2,8%

Proiectul de buget pe anul viitor urmează să fie pus în dezbatere publică marți de Ministerul Finanțelor. Liderii coaliției plănuiesc ca dezbaterea și votul final în Parlament să aibă loc săptămână viitoare.

Liderii coaliției, reuniți luni în ședință, au stabilit calendarul de adoptare și principalele coordonate ale proiectului de buget pe anul viitor.

După ce va fi pus marți în dezbatere publică, draftul de act normativ urmează să fie aprobat joi de guvern.

Apoi, vineri, va fi trimis Parlamentului, iar de luni va intra în dezbateri în cadrul comisiilor de specialitate.

Până la finalul săptămânii viitoare, PNL, PSD și UDMR intenționează ca proiectul să fie adoptat și trimis la promulgare.

Bugetul de anul viitor este construit pe un deficit de 4,4% din PIB și o creștere economică estimată la 2,8%.

Cu un PIB preconizat la peste 300 de miliarde de euro, guvernul intenționează să aloce 7,2%, adică 110 miliarde de lei, pentru investiții, o sumă record.

Un buget istoric va primi și Ministerul Apărării, 2,5% din PIB, adică 38,8 miliarde de lei.

Majorări regăsim și la Muncă, 61 de miliarde, la Educație – 37 de miliarde, dar și la Transporturi – peste 23 de miliarde de lei.

Bugetul de anul viitor va trebui să suporte majorarea cu 10% a salariilor bugetarilor, majorarea salariului minim la 3.000 de lei brut, precum și creșterea pensiilor cu 12,5%.

Citește și: Consultant fiscal, despre facilitatea de 200 de lei neimpozabili la salariul minim: Prevederea este scrisă prost în proiectul de OUG | AUDIO


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria