Confidenţialitate

Proiectul „Ambulanța pentru monumente” a câștigat Premiul Publicului în cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu

Proiectul „Ambulanța pentru monumente” a câștigat Premiul Publicului în cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu – Europa Nostra 2020, în urma votului la care au participat peste 12.000 de cetățeni din întreaga Europă.

„Ambulanța pentru monumente” a contribuit la salvarea a sute de clădiri monument istoric din România, prin intermediul unei largi rețele active de organizații de patrimoniu.

„Pentru că sunt sute de monumente care stau să cadă, am decis să nu mai așteptăm ajutorul nimănui și să acționăm prin intermediul voluntarilor. Beneficiarul ne oferă materialele necesare, cum sunt cele de construcție, noi venim cu voluntarii și cu meșterii, și punem în siguranță, în mod gratuit, acel obiectiv. Până în momentul de față, am pus în siguranță 32 de obiective, urmând să ne extindem mai mult la nivel național. Deocamdată, acoperim 35% din teritoriu”, a declarat – la Europa FM – Eugen Vaida, coordonatorul proiectului.