Persoanele care s-au pensionat anticipat în perioada 1 ianuarie 2011-16 iulie 2016 ar putea beneficia de recalcularea pensiei.
Așa prevede un proiect depus la Senat.
Proiectul a fost inițiat de deputații PSD, Adrian Solomon și Irinel Stativă.
Ei spun că în prezent, se creează o discriminare între persoanele care s-au pensionat anticipat până la data de 16 iulie 2016 și cei care s-au pensionat după această dată. În cazul primei categorii, pensia este diminuată cu un procent de 0,75 la sută pentru fiecare lună până la împlinirea vârstei standard de pensionare.
Așa că deputații solicită recalcularea acestor pensii.
Documentul depus la Parlament prevede că recalcularea pensiei se va face la cererea persoanei interesate, care depune o solicitare la casa de pensii de care aparține. În luna următoare înregistrării cererii, urmează să primească drepturile de pensie recalculate.
Proiectul va fi dezbătut întâi de Senat, va merge apoi la Camera Deputaților și dacă va fi aprobat va intra în vigoare după ce este promulgat de președintele Klaus Iohannis.