Parlamentarii au revenit la muncă. Doar cei care au dorit. Ședințele se țin, în continuare, hibrid. Așadar, unii aleși nu se prezintă la lucru, dar sunt conectați prin calculator la ședință. Între măsurile care au provocat dispute, deputaţii au adoptat un proiect de lege care permite grupului minoritățiilor naționale din Parlament să aibă un membru în Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.
Deputatul Ilie Coleșa din partea AUR: „Acest lucru înseamnă, de fapt, o cumpărare a votului”
„Se propune creșterea numărului de membri din CNSAS de la 11 la 13, justificându-se faptul că și minoritățile au dreptul la un membru. Este evident că acest lucru înseamnă, de fapt, o cumpărare a votului grupului minorităților de către majoritatea parlamentară”, a spus deputatul Ilie Coleșa din partea AUR.
USR: Nu mai creșteți numărul bugetarilor
„Ne-am opus creșterii aparatului bugetar. Pentru că este o problemă reală. OK, poți să zici, doi în plus nu contează. Doi aici, trei acolo, zece acolo, 15 acolo și așa s-a ajuns la un număr record în care abia, abia mai poate bugetul să susțină acest aparat bugetar și am fi fost de acord cu acest proiect dacă din cei 9 de la CNSAS s-ar fi spus unul dintre ei este al minorităților. Foarte bine, dar nu o să fim niciodată pe niciun proiect de acord cu creșterea aparatului bugetar. Mai ales în condițiile în care vedem cum arată bugetul României”, a spus liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu.
Deputatul Ovidiu Ganț, din partea Forumului German, membru al grupului minorităților naționale, inițiator al proiectului: „Este absolut legitim, dacă puteți pricepe, că ne dorim și noi să avem acces la aceste documente”
„Resping în mod hotărât, cu deosebită scârbă, afirmația că grupul parlamentar al minorităților naționale poate fi cumpărat, ca să citez. Acea activitate la care se referă CNSAS a privit în mod tragic și situația minorităților naționale din România, în speță cea evreiască, ca să nu mă refer și la cea germană sau la altele. Este absolut legitim, dacă puteți pricepe, că ne dorim și noi să avem acces la aceste documente. Nu numai dumneavoastră. Asta este rațiunea, nu vrem să discriminăm pe nimeni”, a spus deputatul Ovidiu Ganț, din partea Forumului German, membru al grupului minorităților naționale, inițiator al proiectului.
Legea urmează să fie votată și de Senat, for decizional în acest caz.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Citește și: Dosarul Mineriadei. Fostul șef al SRI, Virgil Măgureanu, audiat la Parchetul General | AUDIO