Confidenţialitate

Proiect: Închisoare de până la zece ani pentru manifestări antisemite

Manifestările antisemite ar putea fi aspru sancționate în România. O inițiativă legislativă depusă zilele trecute la Parlament prevede pedepse cu închisoare de până la zece ani pentru constituirea de organizații cu caracter antisemit. Vor fi incriminate penal promovarea ideilor antisemite, dar și răspândirea de simboluri antisemite.

Inițiativa legislativă privind prevenirea și combaterea antisemitismului îi aparține deputatului Silviu Vexler, reprezentantul comunității evreiești din România.

Potrivit proiectului, manifestările antisemite se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la zece ani. Astfel, promovarea în public a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor antisemite se sancționează cu închisoare de la trei luni la trei ani.

Distribuirea de materiale antisemite se pedepsește cu închisoare de la unul la cinci ani.

Confecționarea, vânzarea, răspândirea sau deținerea de simboluri antisemite înseamnă închisoare de la trei luni la trei ani.

Cel mai aspru este pedepsită inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter antisemit – de la trei la zece ani de închisoare.

”Sunt exact aceleași pedepse care sunt prevăzute pentru combaterea rasismului, xenofobiei și sunt în vigoare. nu este nici mai mult, nici mai puțin decât pentru celelalte forme de extremism”, a declarat la Europa FM deputatul Silviu Vexler, inițiatorul legii.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Vexler spune că în România manifestările antisemite sunt puține și izolate, dar o problemă o constituie mesajele antisemite de pe internet.

”Am observat din ce în ce mai mult, în mediul online în special, accentuarea mesajelor cu caracter antisemit. De la chestii relativ banale, cu ghilimele de rigoare, că evreii controlează lumea, până la mesaje cu adevărat urâte, pe care nici nu merită să le rept eu. Îmi doresc din tot sufletul ca să nu fie nevoie de ea (de lege – n. red.), dar dacă va fi nevoie de ea, trebuie să existe”, a mai spus deputatul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Silviu Vexler a explicat că inițiativa are și un carcter simbolic – în 2018 se împlinesc 80 de ani de la introducerea în România a legilor rasiale și antisemite, care au constituit catalizatorul Holocaustului pe teritoriul românesc.