Guvernul a aprobat un proiect de lege care prevede tarife noi ale rovinietelor pentru autovehiculele de transport de marfă, cu masa mai mare de 3,5 tone. Proiectul ar urma să scoată România din așa-numita procedură de infringement (procedură de sancționare) impusă de către Comisia Europeană.
Având în vedere că este un proiect de lege, acesta trebuie să fie adoptat de Parlament. Documentul va intra în vigoare în termen de 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, după ce va fi adoptat de parlamentari.
Documentul este în acord cu o directivă europeană, iar cele mai multe tarife vor crește, dacă actul normativ se va aplica în forma propusă.
Pentru autoturisme şi autovehiculele de transport de pasageri, tarifele rămân neschimbate.
Principala modificare a Ordonanței 15/2002 se referă la stabilirea unor proporţii între nivelul anual şi cel intermediar al rovinietei cu valabilitate de o zi, şapte zile şi 30 zile. “În acest sens, prin modificarea tarifelor existente în conformitate cu prevederile Directivei 2011/76/UE, se vor aplica următoarele proporţii: tariful lunar va reprezenta maximum 10% din tariful anual, tariful săptămânal va fi maximum 5% din tariful anual şi tariful zilnic va avea valoarea de 11 de euro, dar nu mai mult de 2% din tariful anual”, a anunțat Guvernul.
Așadar, în proiectul de lege este prevăzută o creștere de la 320 euro, în prezent, până la 550 euro preţul rovinietei pentru un an, pentru camioanele cu MTMA între 3,5 şi 7,5 tone.
Tot pentru această categorie, prețul rovinietei pentru o zi creşte de la 4 euro până la 11 euro, cel pentru o săptămână – de la 20 euro la 27 euro, cel pentru 30 de zile – de la 52 euro la 55 euro, iar tariful pentru 90 de zile – de la 120 euro la 155 euro.
În cazul camioanelor cu MTMA între 7,5 şi 12 tone, cu maximum 3 axe, inclusiv, preţul rovinietei pe un an crește de la 560 euro până la 635 euro, iar pentru o zi – de la 7 euro la 11 euro.
În schimb, prețurile rovinietelor vor scădea, după cum urmează: pentru şapte zile: 31 de euro (faţă de 35, cât este în prezent); pentru 30 de zile: 63 de euro (faţă de 91); pentru 90 de zile: 180 de euro (faţă de 210).
Cât despre vehiculele de transport de marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone (cu maximum trei axe), rovinieta pentru o zi va fi de 11 euro în loc de 9 euro, pentru şapte zile: 36 de euro (faţă de 45, cât este acum); pentru 30 de zile: 72 de euro (faţă de 117); pentru 90 de zile: 205 euro (faţă de 270); pentru 12 luni, tariful va fi în continuare de 720 de euro.
Iar pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv), încadrate în categoria F, prețul rovinietei se menține atât la valabilitatea pentru o zi (11 euro), cât și la valabilitatea pentru un an (1.210 euro). În privința celorlalte tipuri de perioade, tarifele scad față de cât sunt în prezent, iar cea pentru 30 sau 90 de zile va costa mai puţin (121 de euro, faţă de 143, respectiv 350 de euro, faţă de 374).
Comisia Europeană a deschis procedura de infringement împotriva României pentru că nu a transpus în legislaţie prevederile Directivei 2011/76/UE până la 16 octombrie 2013.
Tipul vehiculului | Durata de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România | Tarif [euro] (TVA inclus) | |
A | Autoturisme | 7 zile | 3,0 |
30 zile | 7,0 | ||
90 zile | 13,0 | ||
12 luni | 28,0 | ||
B | Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone | 7 zile | 6,0 |
30 zile | 16,0 | ||
90 zile | 36,0 | ||
12 luni | 96,0 | ||
C | Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone | 1 zi | 11,0 |
7 zile | 27,0 | ||
30 zile | 55,0 | ||
90 zile | 155,0 | ||
12 luni | 550,0 | ||
D | Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12,0 tone | 1 zi | 11,0 |
7 zile | 31,0 | ||
30 zile | 63,0 | ||
90 zile | 180,0 | ||
12 luni | 635,0 | ||
E | Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12,0 tone, cu maximum 3 axe (inclusiv) | 1 zi | 11,0 |
7 zile | 36,0 | ||
30 zile | 72,0 | ||
90 zile | 205,0 | ||
12 luni | 720,0 | ||
F | Vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egala cu 12,0 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv) | 1 zi | 11,0 |
7 zile | 60,0 | ||
30 zile | 121,0 | ||
90 zile | 350,0 | ||
12 luni | 1.210,0 | ||
G | Vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) și maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) | 1 zi | 4,0 |
7 zile | 20,0 | ||
30 zile | 52,0 | ||
90 zile | 120,0 | ||
12 luni | 320,0 | ||
H | Vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) | 1 zi | 7,0 |
7 zile | 35,0 | ||
30 zile | 91,0 | ||
90 zile | 210,0 | ||
12 luni | 560,0 |