Un proiect de lege depus la Camera Deputaţilor prevede ca învăţământul obligatoriu să fie de 15 clase și să cuprindă: doi ani de grădiniţă, clasa pregătitoare, patru clase primare, patru clase la gimnaziu şi patru clase la liceu.
Iniţiatorul proiectului semnat de 26 de deputaţi şi senatori UDMR şi PSD este Szabo Odon.
Iniţiatorii legii susţin că, atunci când ajung la şcoală, există decalaje majore între copiii crescuţi acasă şi cei înscrişi la grădiniţă, deci grupa mijlocie şi cea mare ar trebui să devină obligatorii.
Pe de altă parte, nu sunt suficiente locuri în grădinițe, acestea sunt supraaglomerate.
În acest moment fiecare părinte are libertatea de a alege ce face cu propriul copil. Fie îl înscrie la grădiniţă, fie îl ţine acasă, în grija bunicilor sau a bonelor.
Legea urmează să intre mai întâi în dezbaterea Camerei Deputaţilor.
Astfel, grădinița ar deveni obligatorie la grupele mijlocie şi mare, iar liceul obligatoriu până la clasa a XII-a, când elevul va împlini 18 ani.