Termenul pentru valorificarea producţiilor realizate prin Programul Tomata ar putea fi prelungit cu 20 de zile, de la 10 iunie până la 1 iulie, se arată într-un proiect de act normativ elaborat de Ministerul Agriculturii.
Același act normativ modifică şi termenul pentru depunerea documentelor justificative pentru ciclul I de producţie, până la 30 august inclusiv. Actul normativ se află în dezbatere publică pe site-ul ministerului.
Primăvara acestui an a fost una atipică, în care perioadele de temperaturi scăzute s-au prelungit, iar costurile de producţie au fost mari, în contextul exploziei preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, spune ministrul Agriculturii.
Adrian Chesnoiu anunță că se are în vedere prelungirea până la 1 iulie a termenului de valorificare pentru legumele cultivate în spaţii protejate. În acest an, Ministerul Agriculturii a alocat 225 de milioane de lei pentru susţinerea producţiei de tomate şi legume, respectiv ardei gras, ardei kapia, castraveţi, fasole păstăi, salată, spanac şi ceapă verde.
Programul denumit generic „Tomata” este împărţit în două cicluri de producţie, iar tomatele pot fi cultivate în ambele cicluri.
Valoarea sprijinului total este de 4.000 de euro/beneficiar, iar producţiile minime necesare trebuie să fie de 3.000 de kilograme pe 1.000 de metri pătraţi.
Foto: Shutterstock