Confidenţialitate

Programul „Masă caldă în școli” va fi extins și va înlocui programul „Cornul și laptele”

Cel puțin aceasta este intenția ministrului Educaţiei, Liviu Pop, care a anunțat – într-o conferință de presă organizată la Bistrița – că „masa caldă” va ajunge la aproximativ 700.000 de elevi în următorii trei ani.

Ministrul Liviu Pop a precizat că măsura face parte din programul de guvernare.

„Acolo este idealul educaţional, dacă vreţi: să vină copilul dimineaţa la 8 la şcoală, să stea până la ora 12, să ia masa, sub o formă, să mai stea încă două-trei ore în acel program Şcoală după şcoală şi să plece acasă fără teme şi fără ghiozdan. (…) Încet, spre zona aceasta ne îndreptăm. Sunt convins că în trei ani putem ca 700.000 de copii din România să beneficieze de acest program, Masă caldă, care va înlocui programul Cornul şi laptele.” Liviu Pop, ministrul Educației

O piedică în realizarea acestor planuri ar fi procedurile de achiziții, susține ministrul Educației. În opinia lui Liviu Pop, aceste proceduri ar trebui schimbate.

„Acest program ( referire la Cornul și laptele – n.r.), coroborat cu programul Masa caldă, că ştiu ce păţim noi la minister cu acest program, se intersectează cu procedura de achiziţii. Dacă nu vom schimba procedura de achiziţii, şi este obligaţia noastră să o facem, ca stat, vom avea această problemă în absolut toate domeniile de activitate.” Liviu Pop, ministrul Educației

 

Programul „Masă caldă” – în doar 50 de școli în intervalul 2017-2018

Dincolo de dorințele ministrului Educației, datele prezentate de Guvern la începutul lunii decembrie 2017 arată că programul se desfășoară, deocamdată, în doar 50 de școli.

La 6 decembrie 2017, Guvernul a aprobat lista celor 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat în care se aplică precum și fondurile necesare finanțării programului.

Bugetul acordat a fost de peste 30 de milioane de lei (sumă destinată întregului an școlar 2017-2018), finanțare asigurată de la bugetul de stat, potrivit ordonanței de urgență adoptate.

„Masa caldă sau pachetul alimentar va fi asigurat elevilor și preșcolarilor care participă la activitățile didactice, în limita a 7 lei pe zi pentru fiecare beneficiar. Autoritățile locale au posibilitatea să suplimenteze finanțarea din venituri proprii. În același timp, autoritățile locale care nu sunt incluse în program pot stabili aplicarea acestuia în școli sau grădinițe, în condițiile asigurării finanțării din venituri proprii.” Guvernul României, decembrie 2017

Prima etapă a programului „Masă caldă în școli” s-a aplicat în anul școlar 2016-2017 și a implicat tot 50 de unități școlare.

Cele 50 de școli au fost selectate astfel încât fiecare județ să aibă cel puțin o unitate de învățământ inclusă în proiect și, totodată, să fie reprezentative din punct de vedere al problemei semnalate (medii geografice izolate sau greu accesibile, medii sociale defavorizate, medii economice cu grad ridicat de pauperitate).

De asemenea, s-a ținut cont de infrastructura necesară servirii mesei în școală (dacă există sau nu cantină, dacă există sau nu sală pentru prepararea sau pentru servirea mesei, dacă există sau nu spațiu pentru depozitare).