Programul Casa Verde – prin care statul finanțează persoanele fizice să își monteze panouri fotovoltaice pe case – este în continuare blocat. Acesta a fost suspendat la mijlocul lunii septembrie.
Doar șase ore a functionat, după care Administrația Fondului pentru Mediu a oprit înscrierile. Motivul oficial – suspiciuni de fraudă. Însă, nici până la acest moment, oamenii care așteaptă să se înscrie în program nu au un răspuns, daca programul va mai porni sau nu. „După ce au așteptat mai mult de un an de zile începerea acestui program, 33.000 de cetățeni nu pot deveni prosumatori din cauza AFM. Greenpeace România cere repornirea cât mai rapidă a programului de finanțare pentru prosumatori. Este inadmisibil ca timp de o lună, Administrația Fondului pentru Mediu să nu ofere lămuriri detaliate asupra motivelor pentru care a oprit înscrierile“, afirmă Marian Mândru, coordonator de campanii Greenpeace România.
Finanțarea anunțată a fost atrăgătoare pentru cei interesați să devină mici producători de energie: 20.000 de lei pentru fiecare proiect pentru cel puțin 3 kW instalați, fiind suficiente fonduri pentru 33.000 de instalări.