Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri o prognoză specială pentru Capitală. Temperaturile coboară până la 8 grade, fiind anunțat și vânt.
Potrivit ANM, începând de vineri de la ora 11.00 până sâmbătă la ora 9.00, vremea în Capitală va fi rece pentru această perioadă din an.
Pe parcursul zilei, temperatura aerului se va menține la valori de 11 – 12 grade, iar spre dimineață va coborî spre 8 – 9 grade.
Înnorările vor persista, temporar va ploua și se vor cumula 8…10 l/mp.
Vântul va sulfa moderat ziua, apoi în general slab.