Meteorologii au emis o prognoză specială pentru Capitală, fiind anunțate temperaturi scăzute cu maxime de 5 grade și minime de 2 grade pentru ziua de joi. ANM anunță și ploi temporare cu vânt care va amplifica senzația de rece.
De marți până miercuri dimineață, temperaturile vor scădea ușor, iar maxima va fi de 17-18 grade. Temperatura minimă va fi de 8-10 grade. Cerul va avea înnorări, iar spre sfârșitul nopții va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, anunță ANM.
Meteorologii anunță vreme rece și pentru ziua de miercuri, când maxima va ajunge la 10 grade.
„Cerul va fi noros, temporar va ploua, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare (cu viteze la rafală în jurul a 45 km/h) amplificând senzația de rece. Temperatura minimă va fi de 4…5 grade”, mai arată ANM.
Pentru ziua de joi, meteorologii anunță vreme închisă și deosebit de rece, temperatura maximă urmând a se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimă în jurul a 2 grade.
„Îndeosebi ziua temporar va ploua, iar vântul va avea intensificări (cu viteze la rafală de 45… 50 km/h) amplificând senzația de rece”, se mai arată în sursa citată.