Confidenţialitate

Profesorul universitar Alina Bârgăoanu, despre campania de vaccinare: Trebuie evitată anunțarea victoriilor parțiale | AUDIO

Campania de vaccinare a fost afectată, cel puțin la început, de neîncrederea populației în instituțiile statului, dar și de competiția internă între acestea, spune decanul Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA.

Profesorul universitar Alina Bârgăoanu recomandă acum autorităților să fie modeste și să evite proclamarea de pe acum, a succesului campaniei,  înainte ca ultima persoană să fie imunizată:

„Eu cred că trebuie evitată abordarea triumfalistă, cred că trebuie evitată anunțarea victoriilor parțiale. Părere mea că succcesul campaniei de vaccinare va putea fi declarat atunci când ultima persoană va fi vaccinată în condiții de siguranță în România.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Decanul Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA atrage atenția că mizele campaniei de vaccinare împotriva Covid sunt uriașe iar de succesul imunizării colective depinde inclusiv felul în care va putea statul să acționeze mai departe:

„În joc e oprirea pandemiei, în joc este sănătatea populației, legată de încrederea în vaccinare, dar cred că miza finală, de care toți cei care se ocupă de campania de vaccinare ar trebui să fie conștienți, este această încredere în capacitatea statului român de a implementa un proiect național de o asemenea anvergură. În funcție de nivelul de încredere care se va acumula în România în contextul acestui subiect, va depinde foarte mult gestionarea perioadei post-pandemice.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Inquam Photo / George Călin