Confidenţialitate

Profesorii intra in febra examenelor: pe 14 iulie, dau definitivatul

La examenul de definitivat, participă aproape 10.000 de candidați, cu 2.000 mai mulți decât anul trecut, potrivit Ministerului Educației. Totuși, peste 800 de persoane care s-au înscris la acest examen au fost respinse, pentru că nu au îndeplinit cele trei condiții cerute: un stagiu de predare de cel puțin 1 an, calificativul ‘bine‘ sau ”foarte’ bine pentru anul școlar în curs și minim media 8 la cele două inspecții desfășurate la clasă.

Sunt 42 de centre de examen, câte unul în fiecare județ și în București. Examenul se organizează la 136 de discipline și constă într-o probă scrisă cu subiecte ce vizează specialitatea cadrului didactic respectiv, metodica predării, pedagogie și elemente de psihilogia educației. 4 ore au la dispoziție pentru rezolvarea subiectelor.

Dascălii trebuie să obțină cel puțin nota 8 pentru a promova definitivatul, examen care le asigură dreptul de practică în învățământul preuniversitar.

Primele rezultate se afișează pe 19 iulie, zi în care se pot depune contestații. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 24 iulie.