15% în plus la salariu – este ceea ce vor încerca să obțină profesorii, luni, 24 august. Sindicatele din Educație sunt așteptate la negocieri cu premierul.
Deși nu li s-a comunicat ora exactă, sindicaliștii spun că de la Palatul Victoria li s-a transmis că negocierile vor avea loc ”în cursul zilei de luni”.
Dascălii au primit 5% o majorare în martie și așteaptă încă 5 procente din septembrie, potrivit unui acord semnat anul trecut cu Guvernul.
Dar, de la 1 octombrie, vor încă 15%, astfel încât majorarea să ajungă la nivelul promis medicilor, de 25 de procente. Liderul Federației Sindicale ”ALMA MATER”, Anton Hadăr:
Un profesor debutant și un învățător vor câștiga puțin peste 1000 de lei după ce salariile cadrelor didactice vor crește cu 5 procente din septembrie.
De la 1 ianuarie vor obține 1.200 de lei – pentru că la acest nivel va ajunge salariul minim în România la începutul anului viitor.