Confidenţialitate

Profesor de economie de la Colegiul Sfântul Sava din București, reținut pentru viol

Reacție a Ministerului Educației după ce un profesor de la unul dintre cele mai bune licee din țară a fost reținut pentru viol și agresiune sexuală. Oficialii de la Educație au cerut informaţii de la Parchet pentru a-l suspenda pe profesorul de 51 ani. Bărbatul este șef serviciu în Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație al Ministerului Educației. Faptele s-ar fi petrecut în urmă cu 3 ani. Profesorul a fost reținut pentru 24 de ore, iar procurorii vor cere arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Reprezentanții Colegiului nu au vorbit până acum despre acest caz, motivând că nu au fost informați oficial.

UPDATE: Profesorul a fost plasat sub control judiciar. Decizia nu este definitivă

Decizia privind luarea măsurii controlului judiciar în cazul profesorului de la Colegiul „Sf. Sava” din București va fi contestată. Profesorul nu are interdicția de a profesa.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Profesorul de economie de la colegiul Sfântul Sava din București este cercetat pentru violarea unui minor și agresarea sexuală a altuia, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Cele două victime au depus plângere abia după 3 ani.

Ambele fapte s-ar fi petrecut în 2021. În luna iunie, în timp ce se afla într-un apartament din sectorul 3 al Capitalei, profesorul a întreținut un act sexual oral cu un elev de 17 ani, iar în decembrie, aflat în aceeași locuință, dascalul ar fi agresat sexual un alt elev, de 16 ani.

Sorin Spineanu Dobrotă a apărut și în proiectul „Teleșcoala” difuzat pe TVR. În timpul anchetei penale, profesorul nu va mai preda.

Ministerul Educației anunță că a solicitat parchetului informații despre situația profesorului Sorin Spineanu-Dobrotă, angajat al Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), din subordinea Ministerului Educației pentru a-l putea suspenda din funcție „în regim de urgență”. ”Ministerul Educației manifestă toleranță zero față de orice abateri de la normele legale, profesionale, de etică și față de orice formă de abuz și violență: fizică, psihologică sau emoțională” – a precizat instituția într-un comunicat de presă.

„Nu avem informații cu privire la faptele vehiculate în spațiul public”, a transmis, pentru HotNews.ro, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Elena Ștefan.

Colegiul „Sfântul Sava” este cotat drept cel mai bun colegiu din România, ultima notă de admitere din acest an fiind 9.90.