Recolte slabe de fructe şi legume în Europa, din cauza fenomenelor meteo extreme: primăvara ploioasă și seceta severă din sudul continentului. Producția de mere va fi cu o zecime mai mică, căpşunile sunt puține și scumpe, iar Italia are probleme în a recolta suficiente măsline pentru a produce ulei, se arată într-o analiză Bloomberg.
Polonia – cel mai mare producător de mere din Europa – ar putea înregistra o scădere a producției totale cu 30% față de anul trecut, potrivit asociațiilor de profil din această țară. Vremea blândă de la începutul anului a dus la înmugurirea mai rapidă decât de obicei a pomilor, care au fost apoi afectaţi de îngheţul din luna aprilie.
Îngheţul din primăvară a afectat şi Germania, Cehia şi Austria, agravând alte probleme, precum diminuarea suprafeței terenurilor arabile.
Se estimează că recolta de căpşuni din acest an va fi cu aproximativ un sfert mai mică faţă de cea de anul trecut, iar preţurile pentru consumatori au crescut cu 4% în primele şase luni. Și culturile de sparanghel au fost afectate. Francezii vor avea o producție mai mică de struguri.
Italia ar putea reduce producția de ulei de măsline cu 50%
Sudul Italiei se confruntă cu o secetă severă şi temperaturi de până la 43 de grade Celsius, astfel că producţia de ulei de măsline este aşteptată să se reducă cu peste 50%.
Producția de grâu pentru pâine și paste a scăzut, de asemenea, la mai puțin de jumătate din cauza secetei prelungite.
Și Spania a suferit de pe urma secetei. Se estimează că producţia de mango se va prăbuşi în acest an. Marea Britanie are recolte slabe de căpșuni, roșii și castraveți. Deși luna mai a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Marea Britanie, începutul verii a fost deosebit de ploios.
Sursa foto: Shutterstock