Producţia mondială de cocaină a atins un nou record istoric cu aproape 2.000 de tone în 2017, în timp ce producţia de opiu a înregistrat un declin fără precedent, a informat Biroul Naţiunilor Unite pentru combaterea drogurilor şi a criminalităţii (UNODC) în raportul său publicat miercuri, relatează Agerpres, citând AFP şi EFE.
Cu 1.976 de tone, producţia de cocaină a crescut cu 25% faţă de 2016, potrivit estimărilor agenţiei cu sediul la Viena.
Creşterea producţiei de cocaină, care ajunge în principal pe pieţele din America de Nord şi Europa, este legată de extinderea culturilor şi a capacităţii de producţie din Columbia, subliniază agenţia.
În această ţară, care asigură circa 70% din producţia mondială, suprafeţele de arbori de coca au crescut cu 17% în 2017, o consecinţă a acordului de pace semnat în 2016 cu gherila FARC, ceea ce a permis paradoxal grupurilor criminale să se dezvolte în teritoriile controlate anterior de această gherilă.
Totodată, UNODC a declarat că “o reducere a eforturilor de eradicare a contribuit la ideea că această cultură are un risc scăzut” în Columbia.
Pe de altă parte, până la 1.275 de tone de cocaină au fost confiscate în 2017, o creştere de 13%, potrivit agenţiei ONU, care a salutat o mai bună cooperare internaţională în acest domeniu.
Cu toate acestea, cocaina rămâne drogul consumat de 18,1 milioane de persoane din întreaga lume, în special în Statele Unite, unde 2,1% din populaţia adultă îl consumă.
În schimb, afirmă raportul, producţia de opiu s-a redus drastic pentru prima dată în două decenii, cu un declin de 25% în 2018, ajungând la 7.790 de tone.
Acest declin se explică prin reducerea cu 17% a suprafeţelor de mac cultivate în Afganistan, o ţară care asigură mai mult de 80% din producţia mondială.
Cu toate acestea, scăderea trebuie privită cu prudenţă pentru că intervine după o creştere de 65% a producţiei de opiu în 2017. Ea a atins atunci cel mai înalt nivel de la primele estimări ale UNODC la începutul anilor 2000.
În pofida acestei scăderi, utilizarea opioidelor continuă să crească la nivel mondial din cauza dezvoltării constante a consumului de produse de sinteză în America de Nord şi Africa, a atras atenţia agenţia.
În Statele Unite, numărul de decese legate de consumul de opioide a crescut cu 13%, ajungând la peste 47.000 de decese în 2017, un nou record. Această creştere are loc din cauza popularităţii fentanilului, a unui opioid sintetic de 50 de ori mai puternic decât heroina şi uşor accesibil pe bază de reţetă.
În acelaşi timp, utilizarea tramadolului a înregistrat o creştere în Africa, unde cantităţile de analgezic confiscate au crescut de 12 ori în şapte ani, ajungând la 125 de tone, notează UNODC.
Potrivit raportului UNODC, circa 585.000 de decese au fost raportate în 2017 în întreaga lume în legătură cu consumul de droguri, faţă de 450.000 în 2015. Această creştere este legată, în parte, de o mai bună acoperire statistică în unele ţări, precum India şi Nigeria. Ea nu include totuşi China.
În total, peste 270 de milioane de persoane consumă droguri în fiecare an, consumul de canabis fiind în creştere, cu 188 de milioane de consumatori, potrivit UNODC. Opioidele afectează 53,4 milioane de consumatori.