Alimentele s-ar putea scumpi cu 30% în următoarele luni din cauza taxei de reciclare a ambalajelor, susțin producătorii din industrie.
Ei acuză Guvernul că a triplat tariful acestei taxe și a anunțat că îi va sancționa drastic pe cei care întârzie cu plata impozitelor.
Potrivit legii, producătorii sunt obligaţi să plătească statului taxa de reciclare de 2 lei pentru fiecare kilogram.
Ca să-şi recupereze costurile, producătorii vor să scumpească produsele – spune președintele Romalimenta, Sorin Minea.
Președintele Romalimenta spune că s-a adresat Ministerului Mediului, dar reprezentanții instituției nu dau semne că ar dori să se implice.
Separat, reprezentanții industriei de conserve și cei din piața laptelui se plâng și ei că firmele lor sunt la un pas de faliment din cauza taxei de reciclare.
Din cauza costurilor mari, peste jumătate dintre angajați pot fi disponibilizați, susțin aceștia.
Din datele prezentate de producători reiese că ponderea taxei de 2 lei pe kilogram în prețul final al unor produse precum zacusca sau tocana de legume, este de 25%, respectiv 19 la sută.