În judeţul Dolj, la fel ca în toată Oltenia a plouat masiv în ultima vreme. Toţi agricultorii se plâng de faptul că munca lor s-a dus pe apa sâmbetei.
‘
Între ei şi producătorii de lubenițe de la Dăbuleni. Producţia a fost serios afectată. În plus, în ultimii ani în pieţele din Dolj au apărut samsarii cu marfă de import. Aduc pepeni din Grecia sau Turcia şi îi vând sub brand-ul oltenesc înregistrat la OSIM.
‘
Aşa se face că producătorii din Dăbuleni spun că nu au reuşit să vândă mare lucru, iar marfa li se strică în pieţe. Lubeniţele cultivate în Dolj au ajuns mâncare pentru porci, ori sunt aruncate pe câmp.
‘
Oamenii aşteaptă însă anul 2015, când, în Dăbuleni ar urma să fie deschisă o piaţă de desfacere pentru agricultori. Speră ca atunci să reuşească să îşi vândă marfa.