Confidenţialitate


Procurorul-șef al DNA: Corupția în pandemie este extinsă la cetățeni cu funcții de conducere în stat | AUDIO


Procurorul-șef al DNA: Corupția în pandemie este extinsă la cetățeni cu funcții de conducere în stat | AUDIO

Corupţia în pandemie este caracterizată de şeful DNA,  Crin Bologa, într-un singur cuvânt: EXTINSĂ. El a explicat la emisiunea Piaţa Victoriei, la Europa FM, cu Ioana Ene Dogioiu, că urmărirea penală în dosarele de corupţie în pandemie este greoaie, deoarece multe achiziţii de materiale sanitare s-au făcut din China şi Turcia şi este nevoie de comisii rogatorii. 133 de dosare s-au înregistrat în anul pandemiei.

”Au rămas în anchetă în prezent un număr de 94 de dosare iar 8 dosare au fost trimise în judecată, atât cele cu Unifarm-ul, dar am mai avut și la Brașov de boli infecțioase din Brașov, dar și de la Sfântu Gheorghe. În celelalte 94 de cauze, unele dintre dosarele noastre vor fi finalizate în perioada următoare, am încercat să indisponibilizăm bunuri în vederea recuperării prejudiciului, prejudiciul se ridică la nivelul zecilor de milioane, cel puțin, de euro.

Zeci de milioane de euro prejudicii prin infracțiuni de corupție în timpul pandemiei?

Prin infracțiuni de corupție în timpul pandemiei.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

20mai-19 Bologa despre dosare in pandemie

Şeful DNA spune că în unele dosare sunt implicate persoane cu funcţii de conducere în statul român.

”Ne interesează corupția legată de pandemie pentru că este foarte grav ca unii de cetățeni cu funcții de conducere în statul român profită de această situație gravă și să se îmbogățească pe seama bolii, a suferinței oamenilor și chiar a morții acestora.

Să înțeleg că aveți în vizor persoane importante din statul român în aceste 94 de dosare?

Sunt persoane importante de la diferite niveluri ale statului român, la nivel local dar și la nivel central”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Care sunt, însă, tipurile de infracţiuni comise în pandemie? Crin Bologa.

”În pandemie am avut două tipuri de dosare: unele au ca obiect corupția în legătură cu achizițiile pentru combaterea pandemiei, alte dosare au ca obiect infracțiuni de corupție profitând de starea de pandemie. Au apărut mai multe tipare, s-a profitat mult mai mult de restricții, poate s-a considerat că DNA lucrează de la domiciliu, nu am făcut așa ceva”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Şeful DNA admite că unele dosare, probabil, se vor clasa. Spune că cercetările merg greu şi pentru că o parte din bani sunt deja în străinătate.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria