Procurorul General al României se așteaptă la un val de contestări în instanțe a amenzilor primite pentru încălcarea ordonanțelor militare.
Într-un interviu acordat Europa FM, Gabriela Scutea spune că neplata unei amenzi nu mai poate fi motiv de cercetare penală.
Până acum, polițiștii au amendat peste 300.000 de persoane, iar valoarea amenzilor depășește 120 de milioane de euro.
Aplicate în timpul stării de urgență, instituită în contextul epidemiei de nou coronavirus, aceste sancțiuni contravenționale sunt printre cele mai mari din Uniunea Europeană, ca valoare și număr.
“Sancțiunile penale sunt separate de sancțiunile contravenționale. Practic, din anul 2002, amenda contravențională nu mai poate fi transformată în închisoare nici măcar contravențională. Sunt convinsă că primul aspect cu care sistemul judiciar se va confrunta, după încetarea stării de urgență și reluarea activității de judecată, va fi acest val, pe care îl consider enorm în evaluarea mea, de plângeri contra proceselor verbale de sancționare contravențională”, declară Gabriel Scutea.
“Probabil, cetățenii vor contesta sancțiunile pentru că ele sunt într-un cuantum mai ridicat decât alte amenzi și vă dați seama că pentru fiecare om o sumă de 2.000 de lei înseamnă o lovitură destul de importantă”, a adăugat procurorul.
- Procurorul General al României, în dialog cu Anca Grădinaru
Judecătorii Curții Constituționale dezbat, miercuri, sesizările facute de Avocatul Poporului, Renate Weber, la actul normativ în baza caruia presedintele Klaus Iohannis a instituit starea de urgentă. Plecând de la acest decret, autoritățile au majorat valorile amenzilor date de politisti in perioada starii de urgenta.