Confidenţialitate


Procurorii DNA vor prelua cercetările privind problemele de la votul din diaspora


Procurorii DNA vor prelua cercetările privind problemele de la votul din diaspora

Dosarul privind obstrucționarea dreptului la vot, pentru alegerile din 26 mai, înregistrat inițial la Parchetul General, a ajuns la DNA.

Parchetul General a confirmat, la solicitarea jurnalistului Attila Biro, că pe rolul Secției de urmărire penală a fost înregistrat un dosar penal privind votul din diaspora, iar acesta a fost declinat către Direcția Națională Anticorupție.

Prezența la alegerile europarlamentare din 26 mai a fost una crescută încă de la primele ore ale zilei, comparativ cu alegerile precedente. În diaspora au fost înregistrate 376.925 voturi valabile.

Pe 28 mai și Instituția Avocatul Poporului a anunțat că s-a sesizat din oficiu cu privire la modul în care s-a desfăşurat procesul de votare în diaspora.

“Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi va solicita informaţii de la autorităţile implicate în legătură cu modul în care s-a desfăşurat votul în diaspora, cu ocazia alegerilor europarlamentare. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 7 şi art. 36 din Constituţia României privind românii din străinătate şi dreptul de vot”, se precizează într-un comunicat.

Demersul a fost iniţiat după apariţia mai multor informaţii în presă cu privire la modul în care s-a desfăşurat procesul de vot în secţiile din diaspora, precum şi a unor petiţii primite de la persoane fizice prin care se solicita sesizarea din oficiu.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria