Procurorii anticorupție au început joi dimineață 67 de percheziții la persoane și instituții implicate în fraudarea acordării unor premise de conducere dar și în eliberarea unor plăci de înmatriculare auto ilegal.
Perchezițiile au loc inclusiv la Serviciul Anticorupție din Suceava al Ministerului de Interne dar și la Direcția Eliberare Permise din același județ.
Procurorii fac cercetări în trei dosare penale și verifică fapte comise în ultimii doi ani.
DNA precizează că perchezițiile din București și alte 5 județe din nordul și estul țării vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, spălare de bani și constituire a unui grup infracțional organizat.
Procurorii au descins și la instituții ale Ministerului de Interne și Registrul Auto din Capitală și cele 5 județe, dar și la ateliere de fabricare a plăcuțelor de înmatriculare.
Suspiciunea anchetatorilor este că mai mulți oficiali au fost implicați în acordarea unor premise și plăcuțe de înmatriculare fie peste rând, fie unor persoane care nu știu nici măcar să citească, cu atât mai puțin să învețe codul rutier.
- Anca Grădinaru