Prezenți la bilanțul DNA pe 2015, președintele Klaus Iohannis și premierul Dacian Cioloș i-au felicitat pe procurori pentru rezultatele obținute în ultimul an.
Șeful statului atras atenția că Parlamentul blochează în continuarea justiția atunci când refuză ridicarea imunității unor senatori și deputați acuzați de corupție. În plus, nu au fost recuperate prejudiciile aduse statului de cei care s-au îmbogățit prin încălcarea legii – a spus Klaus Iohannis:
”O altă temă importantă rămâne recuperarea prejudiciilor produse statului prin fapte de corupţie comise de persoane pentru care s-a stabilit vinovăţia, prin decizie judecătorească definitivă. Nu putem permite ca persoane care s-au îmbogăţit prin încălcarea legii penale să se bucure în continuare de respectivele foloase necuvenite. Cred, din acest punct de vedere, că avem nevoie de acțiune coerentă din partea autorităților și că trebuie operaționalizate cu adevărat instituțiile cu atribuții, care să recupereze prejudiciile”, a declarat Klaus Iohannis.
”Pe parcursul anului trecut, au fost trimise în judecată 497 de persoane cu funcţii de conducere, dintre care 32 sunt demnitari. Acest fapt ne arată că flagelul corupţiei continuă, din păcate, să afecteze profund societatea noastră. De aceea, lupta împotriva corupţiei nu numai că nu s-a încheiat, dar trebuie să continue cu motoarele turate la maximum, iar DNA va trebui să rămână un jucător cu rol central în combaterea acestui fenomen extrem de nociv pentru societate”, a mai precizat Iohannis.
Premierul Dacian Cioloș a amintit că Agenția pentru administrarea bunurilor indisponibilizate va deveni operațională din iunie. Șeful guvernului a subliniat că însănătoșirea societății nu ține doar de activitatea DNA, ci de noi toți:
“Cred că trebuie să ne concentrăm mult pe prevenirea corupţiei, inclusiv în administraţie, şi pentru aceasta e nevoie de obiectivitate, de transparenţă, de profesionalism şi de claritate în actul administrativ. Acestea sunt câteva din subiectele pe care vrem să le abordăm şi în cadrul legislativ procedural pe care îl pregătim.” a declarat Dacian Cioloș. Potrivit premierului, problema integrităţii este una de atitudine, dar şi de “educaţie societală” care, pe de-o parte ţine de voinţa persoanei şi pe de altă parte, de presiunea publică, presiunea societăţii care cere oameni integri şi lasă spaţiu celor care până acum nu şi-au găsit loc în structurile administrative sau decizionale “în unele cazuri, probabil tocmai că erau prea integri şi nu răspundeau la anumite comenzi”.
“Ştiu din experienţă că avem oameni integri care sunt şi profesionişti, dar lor trebuie să le facem spaţiu pentru a se putea manifesta şi să le acordăm încredere nu doar formal, pentru a da bine în anumite rapoarte, ci chiar să avem încredere că un sistem poate să funcţioneze bine pentru toţi atunci când în fruntea lui sau la comenzi se află oameni integri şi profesionişti”, le-a spus premierul celor prezenţi la bilanțul DNA.