Confidenţialitate

Procurorii DNA fac perchezitii astazi la primaria Capitalei, dar si la mai multe adrese din Bucuresti si Ilfov

Șeful direcției Infrastructură din Primăria Capitalei, Mădălin Dumitru este suspectat că ar fi acordat preferențial unor firme, anumite contracte pentru executarea a diverse lucrări – spun surse judiciare citate de Mediafax. În acest dosar, ar fi cercetată și soția acestuia, acuzată la rândul ei de fapte de corupție.

Procurorii DNA au făcut percheziții atât la biroul directorului cât și la domiciliul acestuia, de unde au ridicat mai multe documente care au legătură cu acest dosar.

Și nu ar fi singurul vizat de anchetă. Direcția Națională Anticorupție anunță, printr-un comunicat că sunt cercetați mai mulți funcționari cu atribuţii în derularea de contracte finanţate din bani publici, suspectați de fapte de corupție comise în perioada 2011-2014. De altfel, procurorii fac percheziții în 20 de locații din Capitală, dar și în localității din Ilfov, la sediile unor societăți comerciale, instituții publice și la domiciliile unor persoane. În acest caz, procurorii au primit sprijin informativ din partea SRI.