Confidenţialitate

Procurorii din Mangalia cer mutarea dosarului lui Vlad Pascu. Tânărul, care a condus sub influența drogurilor, a ucis doi studenți

Demers neașteptat al procurorilor din Mangalia în dosarul în care Vlad Pascu este judecat pentru uciderea, sub influența drogurilor, a doi studenți și rănirea altor trei. Procurorii cer Curții de Apel Constanța strămutarea procesului, de la Mangalia, la o altă instanță din județ. Cererea va fi soluționată în data de 2 aprilie.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Procesul în care Vlad Pascu este judecat la Mangalia a avut deja două infățișări.

El nu a fost prezent fizic ci doar prin sistem videoconferință de la penitenciarul Poarta Albă, spre nemulțumirea părinților victimelor, care s-au deplasat de la București la Mangalia.

Procesul este judecat de Ioana Ancuța Popoviciu, ale cărei gafe au revoltat profund rudele victimelor. Magistratul a intrebat dacă in sala de judecată este prezent Sebastian Olariu, tânărul decedat în accident.

Reacția Inspecției Judiciare a fost rapidă. S-a autosesizat in privința judecătoarei, anunțând că va investiga maniera magistratei de gestionare a dosarelor și a ședințelor de judecată precum și comportamentul ei. La a doua infățișare, judecătoarea a repetat gafa intrebându-l pe tatăl studentului, care purta o fotografie a copilului său in brațe, cine este.

Iar audierea lui Vlad Pascu prin videoconferință a fost solicitată chiar de Judecătoria Mangalia, nu de inculpat.

Acestea au fost, cel mai probabil, motivele pentru care procurorii din Mangalia au cerut strămutarea dosarului la o altă judecătorie din județul Constanța.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Anchetă la Aeroportul Internațional Maramureș după ce o șefă de birou a reclamat la poliție că ar fi fost violată de un subaltern | AUDIO