Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a decis, în Adunarea generală de luni, să-și mențină activitatea suspendată două ore zilnic, în intervalul 08:00 – 10:00, până la data de 31 martie 2019, anunță instituția printr-un comunicat de presă.
“Adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, întrunită la data de 11 martie 2019, a decis susținerea poziției publice a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii exprimată la data de 08.03.2019 cu privire la modalitatea de modificare a legilor justiţiei”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, remis luni MEDIAFAX.
În acest context, procurorii au decis și menținerea măsurii de suspendare a activităţii Parchetului, cu excepţia cazurilor urgente, în intervalul 08:00 – 10:00, până pe 31 martie 2019.
Judecătorii CSM s-au întrunit, luni, într-o ședință de urgență, pentru a adopta o poziție publică față de scrisorile șefilor de tribunale și de curți de apel din țară, în care au spus că dezaprobă anumite chestiuni privind protestele și modalitatea unor magistrați de a se exprima.