Situație tot mai tensionată în Moldova.
Curtea Constituţională anunță că decretul de numire de către şeful statului, Igor Dodon, a Maiei Sandu în funcța de premier şi a noului Guvern este neconstituţional.
“Se declară neconstituţional Decretul Președintelui Republicii Moldova din 8 iunie 2019 privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova.
Se declară neconstituţional Decretul Președintelui Republicii Moldova din 8 iunie 2019 privind numirea Guvernului Republicii Moldova”, se menţionează în hotărârea Curţii Constituţionale.
Pe fondul acestui anunț, mai multe publicații din Moldova au publicat informații pe care Procuratura le dezminte într-un scurt comunicat de presă.
Poliţia din Republica Moldova a sporit, sâmbătă, paza instituţiilor de stat şi a reprezentanţelor diplomatice, cerând, totodată, cetăţenilor să nu răspundă la provocări pe fondul crizei politice interne.
Șeful Comisariatului General al Poliţiei, Alexandru Pânzari, a declarat că organele de ordine nu se vor amesteca în confruntarea politică internă.
În schimb, Zinaida Greceanîi a fost numită în funcția de președinte al legislativului.
Membrii Partidului Democrat, care a controlat componenţa anterioară a Guvernului, nu au participat la şedinţă.
De altfel, vicepreşedintele Partidului Democrat, Andrian Candu, a declarat că formațiunea nu recunoaşte hotărârile pe care le-a adoptat legislativul.