Confidenţialitate

Procesul pierdut de Ministerul Educației, unul din cele 2 demersuri prin care premierul a încercat sa împiedice analizarea tezei sale de doctorat | AUDIO

Ministerul Educației a pierdut definitiv procesul în care premierul Ciucă obținuse suspendarea analizei tezei sale de doctorat, suspectă de plagiat. Motivul? Contestația a fost depusă în afara termenului legal – scrie G4 Media. Ar fi una dintre multiplele încercari de a bloca ajungerea la un verdict de plagiat, asta după ce, la jumătatea anului trecut, și Curtea Constituționala a scos CNATDCU din schema instituțiilor cu atribuții în verificarea tezelor mai vechi de un an pentru care există indicii de încălcare a eticii academice.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Procesul pierdut de Ministerul Educației este unul din cele două demersuri prin care premierul a încercat sa împiedice analizarea tezei sale de doctorat.

În martie anul trecut, la Curtea de Apel București, Nicolae Ciucă obținuse suspendarea analizei lucrării, iar judecătoarea Ionela Tudor a emis o motivare bazată pe argumente politice, în contradicție cu principiul separației puterilor în stat – reamintește G4Media.

Publicația scrie și că depăsirea termenului legal în care Ministerul Educației putea depune recursul ar fi, de fapt, o mână de ajutor dată premierului.

Al doilea proces aflat pe rolul Înaltei Curți în faza de recurs are termen pe 31 octombrie 2023. În acest caz, premierul a obținut, în primă instanță, anularea celor trei sesizări care fuseseră depuse în vederea verificării tezei sale.

G4 Media reamintește că, în urma trucării repartizării aleatorii, dosarul a ajuns la judecătorul Marius Iosif care, anterior, fusese numit în funcții guvernamentale de Partidul Național Liberal condus de Nicolae Ciucă – iar ulterior s-a pensionat.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Ludovic Orban, despre plagiatul lui Lucian Bode: „Cum să-i ceară Ciucă demisia când el e cu musca pe căciulă?” | VIDEO