Procesul din dosarul Referendumului a reînceput astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu o amânare.
Judecătorii au stabilit noul termen pentru data de 23 noiembrie. Mulţi dintre inculpaţi au solicitat instanţei să stabilească un nou termen, fie pentru pregătirea apărării, fie pentru a-şi putea angaja apărători, unii fiind reprezentaţi la primul termen de avocaţi din oficiu.
Instanţa le-a cerut inculpaţilor să spună dacă doresc să dea o o nouă declaraţie în faza de apel. Liviu Dragnea şi unii dintre inculpaţi au arătat că vor să dea o nouă declaraţie, aceştia urmând să fie audiaţi la termenele viitoare.
Judecătorii au stabilit ca cei ce vor să depună înscrisuri, apeluri sau alte documente să o facă până în 10 noiembrie, la ora 12.00, astfel încât completul de judecată să aibă timp să studieze înscrisurile depuse.
Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prezent la şedinţa de judecată a fost de acord cu cererea de amânare.
La ieşirea de la Curtea Supremă, șeful interimar al PSD a evitat să facă declarații legate de procesul în care este judecat.
În acest dosar, Liviu Dragnea este judecat, alături de alţi 70 de inculpaţi, de fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Preşedinele Curții Supreme Livia Stanciu este preşedintele completului de judecată.
Liviu Dragnea declara ieri, la Alexandria, după ce şi-a lansat candidatura la şefia PSD, că are speranţa că, mai devreme sau mai târziu, “adevărul iese la iveală şi dreptatea va triumfa”.