Confidenţialitate


Procesul Antena Group-RCS&RDS: DNA cere pedepse majorate pentru inculpați


Procesul Antena Group-RCS&RDS: DNA cere pedepse majorate pentru inculpați

La Înalta Curte, a avut loc, vineri, ultimul termen de judecată în procesul privind șantajarea administratorului RCS-RDS de către reprezentanți ai Antena Group și Intact.

Procurorul DNA a cerut pedepse mai mari pentru inculpații din acest dosar:  fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu și fiica acestuia, Camelia Voiculescu, dar și pentru fostul director al Antena Group, Sorin Alexandrescu.

DNA a solicitat Instanței Supreme ca fostul director al Antena Group, Sorin Alexandrescu, să primească cel puțin 9 ani de închisoare, față de 3 ani și jumătate cu executare, cât a primit, în prima instanță. Procurorul a explicat că Sorin Alexandrescu a comis numeroase acte de șantaj, a recurs la instituții media pentru a face aceste lucruri și tot timpul a negat faptele comise.

În cazul omului de afaceri Dan Voiculescu, DNA a cerut o pedeapsă între 7 și 12 ani de închisoare, față de doar 2 ani după gratii, cât primise inițial. Iar pentru fiica acestuia, Camelia Voiculescu, condamnată de Curtea de Apel București la 2 ani de închisoare cu suspendare, procurorul a solicitat o pedeapsă cu executare, având în vedere că aceasta ar fi încercat să influențeze martorii din acest dosar.

DNA a mai solicitat majorarea amenzii penale primite de Antena Group de la 350.000 la 500.000 de lei, precum și pedepse mai mari pentru George Daniel Matiescu, fostul director al Intact Publishing şi pentru fostul şef al ANAF Şerban Pop.

Procesul a fost întrerupt, la un moment dat, timp de un sfert de oră, după ce procurorului de caz i s-a făcut rău.

Vă amintesc, Sorin Alexandrescu, Dan Voiculescu și Camelia Voiculescu au fost trimiși în judecată pentru că ar fi încercat să îl șantajeze pe administratorul RCS-RDS, Ioan Bendei. L-ar fi amenințat pe acesta că difuzează pe posturile TV ale trustului, dar și în publicațiile Intact materiale compromițătoare despre acesta, dacă nu va accepta să încheie un contract cu Antena Group în condițiile cerute de acest trust.


Ultimele stiri
În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…