Confidenţialitate

Zeci de mii de credincioși, așteptați la procesiunile de Florii din Capitală. Vor fi impuse restricții de circulație | AUDIO

Floriile catolice și ortodoxe: numeroase procesiuni, cu mii de participanți, vor fi organizate în weekend în mai multe orașe. Cele mai mari evenimente vor avea loc în București, Bacău, Baia Mare și Cluj. În Capitală, două procesiuni au loc în acest weekend, una sâmbătă, una duminică. Vor fi impuse și restricții de circulație.

Audio Player
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Zeci de mii de credincioși, așteptați la procesiunile din Capitală de Florii

„În acest sfârșit de săptămână, vor fi mobilizați zilnci 24.000 de angajați ai MAI. Cele mai importante procesiuni religioase din punct de vedere al numărului de participanți vor fi cele din București, Bacău, Baia Mare și Cluj. În ceea ce privește procesiunea organizată sâmbătă de Arhiepiscopia Bucureștilor, se estimează participarea a 10.000 de credincioși, cu plecare de la Mănăstirea Radu Vodă, la ora 16:30 și sosirea la Catedrala Patriarhală la ora 18:30. La procesiunea organizată duminică, se estimează că vor participa 2.500 de persoane cu plecare de la Biserica Franceză la ora 15:00 și sosire la Catedrala Sf. Iosif la ora 16:00”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Interne, Monica Dajbog.

Cu totul, autoritățile estimează că la evenimentele publice de Florii ar urma să ia parte peste 1 milion de oameni.

Audio Player
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„La manifestările religioase organizate în acest sfârșit de săptămână se estimează participarea a peste un milion de persoane. Angajații MAI vor acorda o atenție suplimentară locurilor aglomerate și cu risc de producere a unor incidente, precum stațiunile turistice, zonele de agrement și spațiile de desfășurare a evenimentelor cu public numeros”, a mai declarat Monica Dajbog.

În acest weekend, pe drumurile din toată țara vor fi amplasate 400 de radare

Audio Player
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Polițiștii vor acționa cu aproximativ 400 de aparate Radar și cu dispozitive care semnalează consumul de alcool și de substanțe interzise la volan. Radarele sunt amplasate în zonele cu risc ridicat de producere a unor accidente din cauza depășirii vitezei legale. Totodată, elicopterele Inspectoratului General de Aviație vor monitoriza drumurile aglomerate. Aproximativ 4.800 de pompieri vor fi mobilizați în fiecare zi pentru a asigura intervenția în situații de urgență”, a mai precizat Monica Dajbog.

În stațiuni, unde merg mulți români de Florii, vor fi mobilizate echipe de jandarmi montani

Audio Player
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Pentru siguranța turiștilor care vor petrece aceste zile la munte, zilnic, 120 de jandarmi montani se vor afla permanent pe traseele și în stațiunile turistice. Vor fi pregătiți să intervină pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate, dar și în cazul constatării unor abateri de la normele legale”, a mai spus ea.

Sursa foto: Inquam/George Călin

 

Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.