Crăpăturile din asfalt de pe tronsonul demolat din autostrada Sibiu-Orăștie s-au extins pe încă 300 de metri.
Șeful Companiei de Drumuri, Cătălin Homor, spune că s-au produs niște fenomene de tasare și invocă greșelile făcute de constructor: firma italiană Salini – Impregilo.
Între timp, fisurile apărute inițial nu au fost nici până acum remediate pentru că licitația pentru lucrări nu a fost finalizată.
Inițial, carosabilul s-a crăpat pe o distanță de 200 de metri. Din această cauză, tronsonul respectiv a fost demolat și se așteaptă remedierea problemelor apărute.
Între timp însă, crăpăturile din asfalt s-au extins pe încă 300 de metri.
”Lucrarile nu au fost respectate întocmai, exista un strat de piatră spartă pe acești 600 de metri ce nu a fost executat conform proiectului. Noi ne asteptam sa nu se mai extinda” – a explicat directorul Companiei de Drumuri și Autostrăzi, Cătălin Homor.
Șeful CNADNR promite și că, până la sfârșitul lunii, va fi lansată licitația pentru expertizarea întregului lot de 22 de km, cuprins intre Sibiu si Orastie.
Ministrul Transporturilor anunța că lucrarile au fost facute necorespunzator si cu materiale de calitate slaba.
Autoritățile speră cA în septembrie să se poată circula din nou pe acest tronson.