Confidenţialitate

Probleme mari pentru vicecampioana Ligii Întâi, ASA Tg Mureș

DNA a pus sechestru pe conturile clubului ardelean, pe care îl anchetează de câteva luni pentru modul în care a fost finanțat de către primăria orașului. Potrivit presei sportive, jucătorii se tem că nu își vor mai primi salariile și vor să își rezilieze contractele iar antrenorul Dan Petrescu se gândește să accepte oferta pe care o are din China. Măsura blocării conturilor a fost contestată în instanță iar conducerea clubului afirmă că acum este prioritară achitarea restanțelor către fotbaliști și personal iar strategia viitoare a echipei va fi regândită.
ASA Tg Mureș va juca miercuri de la ora 21 la Constanța meciul de Supercupă cu Steaua.