Confidenţialitate


Posibile probleme la emiterea rovinietelor


Posibile probleme la emiterea rovinietelor

De la miezul nopții, timp de două ore, e posibil ca emiterea rovinietelor să fie îngreunată sau chiar întreruptă, ca urmare a unor lucrări de mentenanță la sistemul informatic, anunță Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Șoferilor li se aduce la cunoștință că pot plăti trecerea pe podurile peste Dunăre de la Fetești-Cernavodă până cel târziu la ora 24 a zilei următoare.

De asemenea, aferent zilei de 1 octombrie, utilizatorii pot achita rovinieta până cel târziu la miezul nopții.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…