Confidenţialitate

Probleme în Alianța 2020 USR-Plus? Dan Barna și Dacian Cioloș răspund printr-un mesaj comun

După ce în presă au apărut mai multe zvonuri legate de neînțelegeri între cele două formațiuni politice, USR și Partidul Plus, liderii lor reacționează pe Facebook.

”Am scris rândurile de mai jos împreună cu Dan Barna, eu aflându-mă la Cabana Babele alături de Valerie, după ce am văzut articolele despre tensiunile care ar exista între USR și PLUS.

Da, discutăm zilele acestea despre viitorul Alianței. Alianța noastră e, de fapt, alianța celor care i-au oferit deja încrederea. Da, pe alocuri discuțiile sunt mai aprige, pentru că fiecare dintre noi vine la masă cu idei și cu soluții care să valorifice cât mai bine zestrea propriului partid. Dar vrem să spunem un lucru foarte clar: USR și PLUS vor merge mai departe împreună. Și la prezidențiale, și la locale, și la parlamentare.

Suntem hotărâți să găsim cea mai bună formulă pentru asta și nu ne vom ridica de la masa negocierilor până când nu ajungem la o înțelegere care să ne facă mai eficienți decât am fi separat, pentru că România trebuie guvernată bine după alegeri. Nicio încercare de dezbinare nu ne va descuraja. Nu o să cădem în capcana în care au căzut alții în trecut”, a comentat, duminică, pe Facebook, liderul Plus, Dacian Cioloș.

Dan Barna a postat și el pe Facebook un mesaj similar, în care singura diferență este locul din care îl transmite: ”Am scris rândurile de mai jos împreună cu Dacian Cioloş, eu aflându-mă o zi la mare, la Constanța, împreună cu Olguța, după ce am văzut articolele despre tensiunile care ar există între USR și PLUS.

Da, discutăm zilele acestea despre viitorul Alianței. Alianța noastră e, de fapt, alianța celor care i-au oferit deja încrederea.

Da, pe alocuri discuțiile sunt mai aprige, pentru că fiecare dintre noi vine la masă cu idei și cu soluții care să valorifice cât mai bine zestrea propriului partid. Dar vrem să spunem un lucru foarte clar: USR și PLUS vor merge mai departe împreună. Și la prezidențiale, și la locale, și la parlamentare.

Suntem hotărâți să găsim cea mai bună formulă pentru asta și nu ne vom ridica de la masa negocierilor până când nu ajungem la o înțelegere care să ne facă mai eficienți decât am fi separat, pentru că România trebuie guvernată bine după alegeri. Nicio încercare de dezbinare nu ne va descuraja. Nu o să cădem în capcana în care au căzut alții în trecut”.