Confidenţialitate

Probleme extinse la mașinile Volkswagen

Grupul auto Volkswagen a informat autorităţile americane că problemele privind emisiile se extind la mii de vehicule suplimentare, fabricate începând cu anul 2009. Potrivit Agenţiei pentru Protecţia Mediului din Statele Unite, problemele afecteaza motoarele de capacitate mare instalate pe vehicule de lux şi pe SUV-uri.

La începutul lunii, a fost extinsă investigaţia în cazul grupului auto Volkswagen, acuzat că a folosit dispozitive de manipulare a emisiilor şi la motoare Diesel ale unor modele SUV Audi şi Porsche.

Când a izbucnit scandalul, la sfârşitul lunii septembrie, Volkswagen a anunţat că aproape 11 milioane de automobile ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante.