Confidenţialitate


Prințul Paul, adus în fața magistraților


Prințul Paul, adus în fața magistraților

Prințul Paul, reținut în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Ilfov, a fost adus, sâmbătă dimineață, la Curtea de Apel Brașov. Judecarea propunerii de arestare preventivă a acestuia a fost amânată cu o oră și jumătate, după ce el a cerut să fie apărat de alt avocat.

El a coborât din duba Poliției fără să aibă cătușe la mâini, iar la intrarea în sediul instanței a declarat că nu a făcut nimic.

Prințul Paul a fost reținut, vineri seară, de procurorii DNA Brașov, după aproape şapte ore de audieri, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Ilfov, în care au fost arestaţi la domiciliu omul de afaceri Remus Truică şi avocatul Robert Roşu, iar Dan Andronic, Marius Marcovici și Claudiu Mateescu au fost puși sub control judiciar. În acest dosar este cercetat sub control judiciar și Gheorghe Sin, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole.

Direcția Națională Anticorupție explică într-un comunicat că Prințul Paul a intrat ilegal în posesia Fermei Băneasa, un teren cu o valoare de 136 de milioane de euro, de peste 26 de hectare, din cartierul Băneasa din București.

Și asta pentru că nu a prezentat documente justificative din care să rezulte calitatea de moştenitor îndreptăţit, iar terenul nici măcar nu intra sub incidența legii 10/2001 , lege în baza căruia a fost retrocedat.

Potrivit procurorilor, cel care în 2008 a făcut presiuni pentru retrocedarea terenului a fost Gheorghe Sin, pe atunci secretar general al Academiei de Ştiinţe Agricole din România.
El le-a cerut membrilor Consiliului de Administrație al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor București, instituție care își desfășura activitatea de cercetare pomicolă pe terenul din Băneasa, să aprobe retrocedarea.

După ce a obținut terenul, Prințul Paul i l-a dat unei firme a lui Remus Truică care îi promisese, susține DNA, că va interveni la cel mai înalt nivel în politică și Justiție pentru a intra în posesia mai multor proprietăți revendicate. Remus Truică nu reconoaște acuzațiile.

De altfel, adaugă DNA, începând cu anul 2006, Prințul Paul i-a promis inculpatului Remus Truică şi asociaților săi din grupul infracţional, Robert Roșu, Marius Marcovici, Lucian Mateescu și Dan Andronic, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România, ceea ce s-a și întâmplat.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria