Confidenţialitate

Prințesa Charlotte ocupă primul loc în topul Tatler al “Persoanelor care conteză”

Prințesa Charlotte, fiica Ducilor de Cambridge, în vârstă de doar opt luni, ocupă primul loc din topul “persoanelor care contează” alcătuit de revista britanică Tatler și care conține peste 600 de nume, potrivit The Telegraph.

Aflată pe poziția a patra a succesiunii la tronul Marii Britanii, după bunicul patern, Prințul Charles, tatăl ei, Prințul William, și frățiorul ei, Prințul George, micuţa prinţesă este descrisă de revista Tatler ca “un minunat mic ghemotoc de bucurie”.

În clasamentul “persoanelor care contează”, locul al doilea este ocupat de Ducesa de Cambridge, Catherine, iar pe al treilea, pe soțul acesteia, Prințul William.

Câștigătorul topului de anul trecut, Prințul George de Cambridge, se situează pe poziția a patra, exact înaintea străbunicii lui, Regina Elisabeta a—II-a.

Printre personalităţile cuprinse în top se numără actorul Eddie Redmayne câştigătorul premiului Oscar pentru “cel mai bun actor în rol principal” în filmul “The Theory of Everything”, clasat pe locul 12, căruia îi urmează Felicity Jones, pe locul 16, fiica lui Mick Jagger, Lizzy Jagger, pe locul 14 sau primarul Londrei, Boris Johnson clasat pe locul al 18-lea.

Foto: Facebook/The British Monarchy