Miercuri, la ora 18:30, va avea loc în magazinul Diverta Băneasa (Băneasa Shopping City, etajul 1) evenimentul de lansare a volumului ‘Crăciunul regal’ de Altețele Lor Regale Principesa Margareta și Principele Radu ai României și a Calendarului Regal dedicat anului care urmează.
În volumul ‘Crăciunul regal’ sunteți invitați la o călătorie de un secol şi jumătate, în care vehicul nu sunt o trăsură, un vagon de tren sau o maşină, ci reşedinţele regale.
Principesa Moştenitoare şi Principele Radu ai României au ales să evoce în preajma sărbătorilor de iarnă cea mai intimă, mai personală şi mai definitorie sărbătoare a familiei fiecăruia dintre noi: Crăciunul, aşa cum a fost petrecut de-a lungul timpului de Familia Regală a României.
Cititorii vor descoperi astfel momente de sărbătoare din vremea regilor Carol I, Ferdinand, Carol al II-lea și Mihai, petrecute la București, la Săvârșin sau în străinătate.
Cu ocazia lansării acestui volum, Curtea Veche Publishing aduce, în premieră, și un Calendar Regal pentru anul 2015 cu o grafică special dedicată membrilor Familiei Regale a României. Fiecare dintre cele douăsprezece file ilustrează lunile anului cuprinzând o fotografie regală și o amplă serie de evenimente care s-au petrecut în ultimii 150 de ani.
Cele două titluri sunt disponibile în magazinele Diverta și pe www.dol.ro.