Primul vaccin împotriva malariei ar urma să ajungă în țările care sunt cele mai afectate de această maladie, iar producătorul, un gigant farmaceutic din Marea Britanie, spune că testele realizate până acum au avut rezultate pozitive.
În fiecare an, în jur de 600 de mii de oameni mor din cauza malariei.
Numărul cazurilor de malarie pe care vaccinul le poate preveni este impresionant, promite compania britanică.
Rezultatele testelor arată că s-ar înjumătăți cazurile în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 7 luni și s-ar reduce cu un sfert numărul îmbolnăvirilor la cei cu vârste între 6 și 12 ani, potrivit The Guardian.
Compania farmaceutică intenționează să ceară o licență pentru a utiliza vaccinul in Africa sub prevederile Agentiei Medicale Europene.
Printre victimele malariei se află mulți copii care nu împlinit încă 5 ani.Cei care reușesc să supravietuiasca raman cu sechele grave si pot dezvolta alte afectiuni pentru tot restul vietii.
Pentru realizarea testelor o donație importantă a venit din partea Fundației Bill si Melinda Gates – aproximativ 200 de milioane de dolari.