Confidenţialitate

Primul raport de cartografiere a microplasticului în apele României | VIDEO

Raportul “Cartografierea Microplasticului în Apele României” reprezintă rezultatul unui amplu demers de cercetare care vizează problema microplasticului în cele mai importante ape dulci din România, realizat de Asociația Act for Tomorrow, cu sprijinul Asociației Ingmed, Pitești și a Institutului Național pentru Fizica Laserelor, Plasmei și Radiației, București, Măgurele (INFLPR), finanțat de Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii la București.

În cadrul raportului este elaborat pentru prima dată un set de recomandări specifice pentru abordarea acestei probleme în România, care constituie un punct de plecare în dezvoltarea de politici publice care vizează limitarea poluării cu microplastic a mediilor acvatice, precum și în dezvoltarea unei strategii naționale privind protejarea apelor.

De asemenea, raportul “Cartografierea Microplasticului în Apele României” promovează creșterea gradului de conștientizare despre impactul acestor particule.

Luni va fi prezentat public primul raport de cartografiere a microplasticului în apele României, iar înaintea acestui moment, în exclusivitate la Europa FM, Mona Nicolici a căutat să afle de la directorul Act for Tomorrow, Andrei Coșuleanu, câteva dintre concluziile acestei analize complexe: