Hub-ul fast e-charge, inaugurat joi, este primul din România dar și din Europa de Est. Acesta oferă posibilitatea incărcării simultane a 6 mașini electrice, în mod gratuit, iar noutatea și principalul beneficiu al lui este că de acum încolo, 3 dintre ele se vor putea încărca în regim rapid, adică în mai puțin de o oră!
Stațiile sunt compatibile cu toate tipurile de vehicule 100% electrice și hibride plug-in, au un regim de funcționare non-stop și, conform angajamentului de la începutul acestui an, costurile încărcărilor sunt suportate în totalitate de către Kaufland România.
Pentru încărcarea bateriilor automobilelor electrice este folosită peste 95% energie din surse regenerabile.
În prezent, sunt înmatriculate în România peste 1000 mașini electrice, conform surselor oficiale.