Confidenţialitate

Primul eveniment de community street art din România

Zilele Uriaşi de Pantelimon, primul eveniment de community street art din România şi cea mai mare expoziţie de picturi pe acoperişuri din sud-estul Europei se deschide vineri la Make a Point.

Printre ivitaţi se numără Martha Cooper, prima femeie fotoreporter de la New York Post, cea care a scos graffiti-ul american din anii 70 în lume şi l-a făcut celebru.

Ea a documentat arta graffiti-ului, iar datorită fotografiilor ei, street art-ul a trecut de la statutul de huliganism, la artă.

De zeci de ani, expoziţiile Marthei Cooper au făcut înconjurul lumii, iar cartea „Subway Art” a fost numită biblia graffitiului.

În programul Zilelor Uriaşi de Pantelimon, expoziţia Martha Cooper poate fi văzută pe 14-15 octombrie, de la 10.00 la 22.00, în spaţiul cultural Make a Point – Şos. Morarilor, nr. 1.

O discuţie cu fotografa va avea loc duminică de la ora 19.00 în spaţiul Make a Point din Pantelimon.

În cadrul evenimentului vor participa Moose, inventatorul reverse graffiti din Marea Britanie, Ella&Pitr, autorii celui mai mare mural din lume „Lilith and Olaf”, artistul Victor Ash din Danemarca și Biancoshock din Italia,  cunoscut în toată lumea datorită instalaţiilor sale efemere, dar cu un puternic mesaj social şi politic.

Lor li se vor alătura artiştii care au câştigat competiţia Uriaşi de Pantelimon și care vor ilustra poveştile cartierului în stilul propriu: Sorina Tomuleţiu cu proiectul „Unde nimeni nu se uită”, Robert Obert care va ilustra povestea femeii trimisă de fabrică să măsoare nivelul radiaţiilor de după accidentul de la Cernobîl sau Cristina Comănici care va ilustra prin manechine şi fire fiecare poveste de cartier, generaţia cu cheia de gât, munca în filatură, perioada în care eram nişte marionete ale unui regim apus și mulți alții.

 

De asemenea, va fi un workshop de caligrafie cu Carmen Nistor, o expoziţie colectivă cu fotografii din Pantelimon, plimbări cu bicicleta în cartier, proiecţii de film, spectacole de dans contemporan sau instalaţii audio-video sunt doar câteva dintre lucrurile care se vor mai întampla în cadrul Zilelor Uriaşi de Pantelimon.

Intrarea este liberă.

Uriaşi de Pantelimon a demarat în 2016, ca un proiect pilot în cadrul căruia a fost finalizată prima pictură pe un acoperiş al Postăvăriei, de către artiştii BoeMona.

În primăvara anului 2017 proiectul a continuat cu o vânătoare de poveşti în cartier şi un call for artist internaţional. Zilele Uriaşi de Pantelimon va marca apogeul şi totodată finalul proiectului, ediţia 2017.

Fotografiile sunt o parte a proiectului Make a Point.