După 3 săptămâni de când și-au început activitatea la aeroportul din Sibiu, câinii special dresați pentru a depista persoane infectate cu SARS-COV-2 au detectat primele 3 cazuri suspecte.
Este vorba despre 3 pasageri ai unui avion care venea din Madrid și care transporta 151 de călători.
Dintre cei 3 suspecți, doi au acceptat să fie testați, iar testele rapide au ieșit pozitive în cazul unei singure persoane. Este vorba despre un bărbat din județul Alba care avea cele două doze de vacin făcute. După testarea rapidă făcută la aeroport de personalul DSP, persoana respectivă a fost transportată de un echipaj SMURD la spital, pentru testul PCR.
Și testul PCR făcut la spital a ieșit pozitiv, spune purtătoarea de cuvânt a prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan.
”Primul pasager, un bărbat în vârstă de 47 de ani, în urma testării a primit rezultat pozitiv. Acesta avea schema de vaccinare completă din data de 22 iulie 2021. Acesta prezenta simptome tuse seacă și subfebrilitate (37,8). Cu acordul lui, a fost solicitat un echipaj de ambulanță pentru a fi transportat la UPU Sibiu în vederea efectuării investigațiilor de specialitate. Acolo, i-a fost recoltat un alt test Rapid, acesta fiind pozitiv. Ulterior,i s-a recoltat și un test RT-PCR, care a avut rezultat pozitiv. În urma analizelor, radiografiei și a consultului de boli infecțioase, s-a solicitat ambulanța de transport la domiciliu, în județul Alba”, a spus Andreea Ștefan.
Al doilea pasager a primit rezultat negativ la testul rapid.
”Al doilea pasager, un bărbat în vârstă de 24 de ani, asimptomatic, a fost testat cu test rapid, rezultatul fiind negativ. Având în vedere faptul că nu era vaccinat, a fost carantinat la domiciliu cu recomadarea de a efectua un RT-PCR în a cincea zi de carantină” – a menționat purtătoarea de cuvânt a prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan.
Potrivit Poliției Române, cea de-a treia persoană semnalată de câine că ar avea COVID a prezentat documente de ieșire din boală, din data din 17.07.2021.
Din cei 151 de pasageri – 22 au fost plasați în carantină la domiciliu pentru că nu erau vaccinați și veneau dintr-o țară aflată pe lista roșie.