Primul campionat de fotbal din lume care va introduce arbitrajul video este cel din Australia. Primul meci pentru care se va aplica e programat vineri.
Arbitrajul video presupune ca un arbitru să monitorizeze meciul pe un ecran, să revadă fazele controversate și să îi atragă atenția arbitrului de la centru dacă s-au comis eventuale greșeli.
Astfel de intervenții se vor face în cazurile importante pentru evoluția unui meci, cum ar fi un penalty, un cartonaș roșu sau situații de off-side din care jucătorii marchează.
Centralul va opri meciul, va urmări faza controversată pe ecran la marginea terenului și apoi va lua decizia finală.
De vineri, această metodă va fi introdusă oficial în campionatul Australiei, anunță cotidianul francez L’Equipe.
S-au făcut teste timp de 6 luni în ligile inferioare.
Federația Australiană de Fotbal a decis că e momentul ca arbitrajul video să se aplice de vineri, când se va desfășura meciul Melbourne City şi Adelaide United.