Mai multe persoane au fost rănite la cea dintâi cursă de tauri organizată în cadrul festivalului din oraşul spaniol Pamplona, anunţă presa iberică.
Sărbătoarea îi este dedicată Sfântului Fermin, patronul spiritual al regiunii Navarra.
La ediţia de anul acesta, sunt trimişi pe străzi tauri ce cântăresc peste jumătate de tonă, între care cei mai temuţi sunt ai crescătoriei Jandilla.
San Fermin, cea mai cunoscută sărbătoare spaniolă în întreaga lume, programează, de asemenea, o săptămână neîntreruptă de coride, baluri şi concerte.