Confidenţialitate

Primii pacienți COVID din România au fost transferați în Ungaria. La noi nu mai există niciun loc liber la ATI

A început transferul primilor pacienți români infectați cu SARS-CoV-2, aflați în stare critică, în Ungaria. Este vorba despre 10 pacienți din totalul de 50 care urmează să ajungă în țara vecină, la secții de terapie intensivă.

Între timp, în România nu este nici un loc liber la ATI. Numărul pacienților internați la Terapie Intensivă este cel mai mare de până acum: 1.727.

Deși grav bolnavi, cei 10 pacienți sunt în stare stabilă, transportabili, dar necesită asistență medicală de specialitate într-o secție de anestezie-terapie intensivă. Iar în România nu mai sunt locuri libere.

5 dintre bolnavi vor ajunge în centrul universitar Szeged, iar alți 5 la Debrecen. O parte dintre pacienți sunt din Timișoara și vor fi transferați cu ambulanțele, în timp ce ceilalți, din București, vor ajunge în Ungaria cu avionul.

Pacienții vor fi monitorizați pe tot parcursul drumului de echipe medicale complexe.

România a început săptămâna trecută discuțiile cu autoritățile din Ungaria în vederea transferării mai multor pacienți Covid în stare gravă în țara vecină pentru tratament, având în vedere presiunea asupra sistemului de sănătate, care crește de la o zi la alta în toată țara.

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a mulțumit țării vecine pentru colaborare și sprijin.